In raspuns la o "mica" problema de-a mea, mi-a fost spusa o scurta poveste, scrisa de cineva pe nume Fina, cineva care acum nu mai este.
In data de 13.06.2013 am primit pe mail acesta mica poveste.
LICITAȚIA
Venise o vreme când simțeam că nu mai pot continua așa.
Am ieșit în stradă și scoțându-mi inima din piept, am pus-o la mezat.
- Lume, lume! Veniți lume! Vă ofer ceea ce nici n-ați visat! Inima mea! O vând cui va oferi mai mult.
Oamenii treceau pe lângă mine nepăsători.
- Lume, lume! Veniți, nu vă temeți oameni buni! E drept că prețuiește mult, dar nu o să vă cer pe ea cât nu merită.
Oamenii își vedeau de drum liniștiți și doar câte unul îmi arunca o privire ironică.
- Lume, lume! Credeți-mă, este o ocazie unică, un chilipir! Cer doar puțină înțelegere. De la atâta pornește licitația.
Oamenii își dădeau coate din mers și mă arătau cu degetul.
- Oameni buni, nu mai treceți nepăsători! Nu veți regreta!
Oamenii începuseră să se oprească.
- Așa, vedeți? Nu o să vă pară rău. Cine vrea să înceapă licitația?
Dar ei mă priveau în tăcere.
- Curaj! Priviți-o cât de mare și roșie este inima mea, cât de fierbinte și plină de viață!
Oamenii începuseră să râdă. Se țineau cu mâinile de burtă de atâta râs.
- Nu mai râdeți, oameni buni! Dacă-mi răniți inima, nu o să mai prețuiască nimic. Nu mai râdeți și am să v-o ofer. Știu, a fost caraghios că am vrut să o vând.
Vedeam cum inima se strânge și își pierde culoarea. Oamenii s-au oprit din râs și apoi, unul câte unul, s-au îndepărtat. În loc de inimă, țineam acum în mână un cheag negru fără viață. Lângă mine s-a oprit cineva.
- Nu ai nimic de vânzare?
